| Categoria: Minuni "naturale" | Pagina: | 1 | 2 |
Publicat la: 2008-08-26 | Autor: Stephen Caesar
În 1999, National Geographic a publicat fotografia unei creaturi care a „dovedit” că păsările au evoluat din dinozauri. Numită Archaeoraptor, a fost descoperită în China și a fost numită ca fiind „o adevărată verigă ce a lipsit din lanțul complex ce leagă dinozaurii de păsări” (Sloan 100). Fotografia arăta o creatură „cu brațele unei păsări primitive și coada unui dinozaur” (Ibid.), și era însoțită de afirmații gen, „Este o verigă lipsă între dinozaurii tereștri și păsările care chiar puteau să zboare” (Ibid.), și „Această fosilă e probabil cea mai bună dovadă de la Archaeopteryx că...
Citește continuarea »
Publicat la: 2008-02-26 | Autor: Lynn Hofland
Girafele chiar că ies în evidență. La grădina zoologică sau în habitatul lor natural în Africa Centrală, se înalță deasupra celorlalte animale, și după elefantul african sunt cele mai mari animale. De-a lungul anilor lungimea gâtului girafei i-a nedumerit pe observatori. „Cum de girafa are gâtul așa de lung?”, întreabă unii.
Observând o girafă de 3 metri că își întinde gâtul de 2,5 metri, plus limba lungă de 30 de cm pe care o scoate ca să ajungă la cea mai de sus ramură de salcâm, unii cred că procesul de întindere a provocat procesul de creștere al gâtului girafei. Dar chiar...
Citește continuarea »
Publicat la: 2008-01-18 | Autor: Thomas F. Heinze
Dr. Luther Sunderland, om de știință expert în inginerie de produs, a fost fascinat de scheletul unei ciocănitori pe care l-a găsit în pădure. Oasele fuseseră curățate de insecte. Pe când examina scheletul a observat un lucru foarte ciudat: oase mici flexibile ieșeau din nara dreaptă a ciocănitoarei, mergeau prin spate în jurul capului și gâtului și intrau în cioc pe cealaltă parte a capului. Ce erau aceste oase ciudate? Multe animale au oase care întăresc baza limbii, iar acesta e scopul oaselor mici din limba ciocănitoarei (numite oase hioide). La ciocănitoare, în schimb, faptul că limba începe pe din dos și merge prin spatele capului e...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-11-10 | Autor: Ierom. Firmilian Gherasim
Dacă ne uităm cu atenție la o pânză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai goase și nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pânzei și între ele altele mai subțiri și lipicioase.
Cele două tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul pentru a nu se prinde în propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.
Teoria evoluționistă susține că animalele evoluează treptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rând.
Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întâi firele...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-07-03 | Autor: Lloyd si Doris Anderson
Cele 7 Minuni, sumarizate mai jos, sunt șapte caracteristici geologice rezultate din erupția din anii ‘80 și prezentate la Centrul de Informare despre Creaționism MSH. Formându-se rapid, ele pun sub semnul întrebării gândirea evoluționistă conform căreia acestor formațiuni le sunt necesare lungi perioade de timp. Le numim “minuni” din cauza uimirii pe care o produc. De fapt, credința noastră este că aceste minuni sunt un mesaj prin care Dumnezeu amintește omului de viteza cu care a creat lumea.
1. Muntele a fost transformat până a devenit de nerecunoscut în...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-04-17 | Autor: Ron Lyttle
Fluturele monarh, cu denumirea științifică Danous plexippus, este un fluture mare, portocaliu cu negru, întâlnit în cea mai mare parte a Americii de Nord. Este vestit pentru migrația sa anuală către și dinspre locurile de iernat din Mexic și California (vezi “National Geographic”, vol. 150, nr. 2, August 1976).
Fluturele monarh își începe viața sub forma unui ou, depus de femela adultă pe o frunză de Ceara Albinei, Asclepias syriaca. Are dimensiunea unei gămălii de ac. Când oul eclozează, între 3 și 12 zile mai târziu, apare o larvă (sau omidă) foarte mică, de forma unui viermișor, având dungi galbene, albe...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-04-10 | Autor: Tas Walker
Gândirea în “milioane de ani” este atât de răspândită, că multor oameni a ajuns să li se pară normală. Ei presupun că rocile și fosilele au avut nevoie de milioane de ani pentru a se forma, cu toate că noi nici măcar nu putem să ne imaginăm ce înseamnă un milion de ani. Însă nu este nevoie de perioade mari de timp – ceea ce trebuie este doar combinația corectă de ingrediente. Betonul este un exemplu evident.
Rocile ce se găsesc pe o plajă de lângă Wool Bay, Australia de Sud, demonstrează clar acest fapt. Acolo, vizitatorii își pot petrece timpul dezgropând fosile moderne, fascinante. John Roberts și...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-03-01 | Autor: Monty White
Când autorul James Herriot a scris despre viața din Yorkshire în secolul trecut, probabil nu a bănuit că în această zonă din Anglia se afla un indiciu fascinant pentru demascarea unuia din miturile lungilor perioade evoluționiste.
Am fost surprins să citesc recent că mici ursuleți de pluș puși sub o cădere de apă din Yorkshire s-au “transformat în piatră” în trei-cinci luni. Mi se spusese la orele de geologie de la facultate că stalactitele și stalagmitele se formează în decursul a multe mii de ani, cum era posibil ca ursuleții să se pietrifice așa de repede? Așa că m-am decis să investighez acest lucru și...
Citește continuarea »
Publicat la: 2007-01-17 | Autor: Jonathan Sarfati
Parcul Național Yellowstone, cel mai vechi parc național din Statele Unite, ocupă porțuni din trei state: Wyoming, Montana și Idaho. Este renumit pentru activitatea geotermală, care include 10.000 de izvoare cu apă fierbinte și 200 de gheizere printre care și „Old Faithful”. Cuprinde de asemenea munți, inclusiv unul de obsidian negru (sticlă vulcanică), scurgeri răcite și solidificate de bazalt vulcanic, văi adânci și canioane, râuri, lacuri, păduri, lemn pietrificat și animale sălbatice.
Păduri pietrificate?
În unele locuri din Parcul Yellowstone,...
Citește continuarea »
Publicat la: 2006-10-25 | Autor: Cornel Dragoș
În secolul al XVIII-lea, unul dintre întemeietorii biologiei experimentale, naturalistul italian Lazzaro Spallanzani a realizat un experiment remarcabil: a întins într-o încăpere o plasă, punând deasupra ei mulți clopoței, a acoperit ochii unui liliac și l-a lăsat apoi să zboare prin încăpere, vrând să vadă dacă se va încurca în plasă. Clopoțeii ar fi sunat de îndată ce plasa ar fi fost atinsă. Cu mare uimire, omul de știință a constatat că mamiferul insectivor nu a lovit plasa nici măcar o singură dată, ceea ce dovedea existența unei modalități de orientare necunoscute. Cercetările ulterioare au lămurit misterul...
Citește continuarea »
| Categoria: Minuni "naturale" | Pagina: | 1 | 2 |
|
| |
