Limba omenească

Desi oamenii sunt construiti (anatomic vorbind si excluzând cazurile patologice) toti după acelasi tipar, posedând organe similare destinate emisiei si receptiei de informatii verbale, ei nu vorbesc toti o singură limbă. Până aici, nimic nou. Iată ceea ce este mai putin cunoscut: există pe lume o multime graiuri sau de limbi, în jur de 6000, grupate în 400 de familii. Se presupune că acestea au la origine o proto-limbă maternă, care ar fi apărut cu aproximativ  50 000 de ani în urmă (Ruhlen, “The origin of Language. Tracing the evolution of the mothertongue”, 1994). Indiferent însă de originea lor, comună sau nu, toate aceste limbi alcătuiesc ceea ce am putea numi limba omenească, ele facilitând comunicarea între oamenii apartinând diferitelor comunităti. Dar oare aceste graiuri răspund cu adevărat dezideratei lor de început, aceea de întelegere între oameni?

Ducându-ne cu gândul spre acele vremuri când cuvântul a coborât din întunericul cosmic, poposind pe Terra, unde a fost zidit de-a lungul mileniilor în piatră, papirus, argilă, hârtie si material informatic, apoi străpungând cu mintea straturi de istorie mustind de mistere, nu putem să nu ne punem întrebări. Există cu adevărat un creator, sau viata apare spontan, odată cu prima bacterie iesită din “supa organică primordială”, după teoria lui Oparin ? (In paranteză fie spus, desi supa organică a fost reprodusă în laborator de către Stanley Miller, nici o bacterie vie nu a iesit din ea, ci doar materie organică neînsufletită de tipul aminoacizilor, (...). Si dacă este asa cum spunea Oparin, sau cum afirma Svante Arrhenius în teoria panspermiei, cum că viata ar fi venit sub formă de spori din cosmos, cum s-a ajuns de la simpla celulă, la materia inteligentă, capabilă de comunicare verbală ? Care au fost aventurile materiei oarbe în drumul ei către lumină, cea venită din interior?

Iată, mă încumet să fac aici o incursiune (fără pretentii de tratare exhaustivă) în teoriile care sunt astăzi vehiculate în diferite articole stiintifice si filme documentare referitoare la evolutie.

In prezent se confruntă trei mari teorii: evolutionismul bazat pe selectia speciilor sau darwinismul, care este predat astăzi în scoli si care apartine doctrinei materialiste; creationismul, care este fondat pe sursele biblice si care sustine că Universul a fost creat în 6 zile si în sfârsit, neo-creationismul (sau “Intelligent Design”), care este un curent nou, foarte răspândit în Stetele Unite, dar si în Franta, sub influenta lui Teilhard de Chardin, omul de stiintă universal, cu o largă deschidere spre spiritualitate. Acest din urmă curent grupează cercetători apartinând celor mai diferite domenii de studiu, printre care paleoantropologia, genetica, medicină, lingvistica, matematica, astrofizica, economia.

Unii dintre acesti cercetători neagă apartenenta lor la acest curent sau la un altul de tip creationist, încercând să scape din hăituiala unor polemici lansate si sustinute de partizanii darwinismului. Dar rezultatele acestor - fără voia lor -“neo-creationisti”, converg către o aceeasi concluzie: materia vie este fabricată conform unui program evolutiv inteligent, iar evolutia este orientată spre “punctul omega”, care s-ar putea identifica cu Creatorul.

Un reputat matematician francez, Jean-Louis Krivine, continuând seria de cercetări initiate încă din 1931de matematicianul austriac Kurt Gödel, sustine că programul după care este alcătuită si după care evoluează materia vie este scris într-un limbaj logic, numit “lambda-calcul”, foarte asemănător cu limbajul de bază utilizat în programarea unui calculator (Science & Vie , N° 1013, 2002). Acesta ar fi limbajul universal sau “primul strat” de limbaj, peste care se suprapun alte straturi, din ce în ce mai elaborate cum ar fi subconstientul, limbajul natural, gândirea, constiinta. In acest sens, propriile noastre gânduri nu ar fi decât aducerea la suprafată a unor “bucăti” din programul initial. Dacă J-L. Krivine ar fi fost contemporan cu Blaga, ar fi numit poate aceste “bucăti de program” diferentiale divine, iar programului de bază i-ar fi zis poate Marele Program, scotându-L oarecum pe creator din Marele Anonimat.

Cercetări de dată recentă din domeniul supranumit “neo-creationism”, au dezvăluit un fapt de o importantă capitală: evolutia are un sens si acest sens este de la inteligenta materiei inconstiente la constientizarea acestei inteligente.

Intr-adevăr, omul încarnează toate stadiile de evolutie ale materiei inteligente, începând cu organismele monocelulare cele mai simple, cele procariote (lipsite de nucleu), cum este si cazul globulelor rosii, si terminând cu organul cel mai complex al omului: creierul. Tot ce este viu pe planeta noastră parcă ar fi fost conceput cu creionul în mână si după o logică perfectă. Toată materia organică este constituită din aceleasi substante de bază (...), care se leagă între ele într-o anumită ordine specifică fiecărui individ în parte, ordinea fiind dictată de ADN-ul propriu, înscris în fiecare celulă; el este cel care detine codul. Acest cod este  universal (contine combinatii de trei baze azotate, din cele patru posibile, notate prescurtat prin literele: A, C, G, T), dar este totodată si specific (ordinea de legare a acestor baze, precum si gradul lor de repetabilitate de-a lungul lantului ADN-ului, sunt diferite de la o fiintă la alta). ADN-ul ar fi asadar o carte din Marea Bibliotecă, o carte cu care ne nastem si din care ne inspirăm de-a lungul vietii, pentru a putea creste si trăi. Cartea noastră are un sens fiindcă cineva a scris-o cu sens.

In sprijinul acestei cresteri cu sens a omului, cercetătorii au un cuvânt important de spus. Anne Dambricout-Malassé - o reputată cercetătoare din domeniul paleoantropologiei, care a publicat numeroase articole si care este astăzi în bătaia pustii darwinistilor - vine cu date concrete: evolutia osului sfenoid de-a lungul istoriei liniei evolutive a omului, de la australopitec la homo sapiens. Acest os bizar, în formă de fluture, situat la baza craniului, a suferit de-a lungul ultimelor 60 de milioane de ani, 5 modificări de formă si de pozitie  în raport cu coloana vertebrală (corespunzând celor 5 mari etape evolutive ale fiintelor vii, până la stadiul de om), el fiind direct implicat în “umanizarea” omului (verticalitate, modificări ale craniului, antrenând îngustarea fetei, micsorarea maxilarului si dezvoltarea creierului, urmată de aparitia constiintei). Osul sfenoid s-a ridicat de la orizontală spre o pozitie oblică (astăzi), el fiind încă în evolutie, dar “mereu în acelasi sens” – spune cercetătoarea -  fapt care contrazice teoria hazardului, inclusă în explicarea procesului de evolutie prin selectie naturală (darwinismul). Aceste modificări sunt de ordin genetic, ele fiind înscrise în programul evolutiv al embrionului uman.

Iată însă că această nouă conceptie despre evolutie este combătută de conservatorii darwinisti, printr-o serie de acuze cu sau fără argumente. I se reprosează d-nei Dambricourt (care după afirmatiile ei nu este deloc religioasă) de a fi pus sub semnul întrebării punctul de sprijin al teoriei lui Charles Darwin si anume adaptarea la mediul înconjurător ca factor decisiv al evolutiei omului. I se mai reprosează (“Le Monde” din 29.10.2005) asocierea la diferite curente religioase introduse în stiintă de către abatele Breuil si Teilhard de Chardin si “sustinute de peste ocean cu mijloace financiare importante”. Teoria pe care o expune cercetătoarea este atacată si de către jurnalisti, cu o serie de argumente însirate sub diferite titluri de felul “un singur os nu poate fi esential” sau “a crede că omul continuă să evolueze este o iluzie” sau “stabilirea unei legi matematice a evolutiei nu se sprijină pe nimic serios” sau “nu există nici o dovadă a unei legi ascunse în genele nostre” (Science & Vie, N° 1059, 2005). Aceste argumente-glont cad de la sine, la o citire mai atentă (si mai avizată) a altor articole stiintifice publicate de-a lungul ultimilor 4 ani, în colectia aceleiasi reviste.

Dar lăsând stiinta la o parte si contemplând acel os, atât de controversat, cu ochi intuitivi si bine spălati de prejudecăti de ordin stiintific ori religios, nu putem să nu ne emotionăm în fata formei lui bizare. Acest fluture osificat, asezat la baza craniului, are o “formă”... lipsită de formă! Este o piesă lucrată cu o rară măiestrie. Este o veritabilă bijuterie dantelată sau val de mare minuscul în miscare, a cărui spumă fixată în reteaua de calciu a tesutului osos, ar vrea parcă să ne sugereze cele 26 de dimensiuni ale universului. Sfenoidul adăposteste în cavitatea sa (“saua turcească”) o glandă (glanda hipofiză), cu o importantă capitală în asigurarea echilibrului energetic al corpului, prin cei 8 hormoni secretati de ea, direct implicati în procesul cresterii si al maturizării sexuale a individului. Sfenoidul ar putea fi asimilat unei antene interne, care se orientează prin modificări genetice, în vederea unei mai bune captări a “planului inteligent”.

Iată însă că la aceeasi concluzie - a “planului inteligent”- ajung, pe cu totul alte căi, cercetători de prestigiu din alte domenii. Belgianul Christian de Duve (detinătorul premiului Nobel pentru medicină, 1974) sustine că materia este “obligată” să meargă spre complexitate, “pentru că nu are altă cale de ales”, iar aceast proces evolutiv este dirijat întru perfectionarea creierului uman, în scopul aparitiei inteligentei si constiintei, ca apogeu al evolutiei. Jean Chaline (paleontolog francez) recunoaste că legea evolutiei este înscrisă în interiorul fiecărei celule, si anume, în ADN. O echipă interdisciplinară, formată din Jean Chaline, astrofizicianul Laurent Nottale si economistul Pierre Grou, a stabilit chiar o lege matematică capabilă de a prevedea mutatiile genetice legate de marile salturi evolutive (Science & Vie N° 1059, 2005) .

Plecându-ne atentia spre acest program de sinteză si evolutie a materiei vii, - scris însă cu cerneală simpatică ce are, după cum bine se stie, nevoie de lumină (!) pentru a ne dezvălui adevărurile pe care le ascunde - ne putem da seama de unitatea vietii pe pământ, de originea noastră comună, dar si de enorma ei diversitate. Cum?! Am spus “origine comună” si “diversitate”?! Dar darwinistii sustin acelasi lucru: noi am apărut în urma unui lung proces evolutiv din primate, care la rândul lor au apărut dintr-o altă linie evolutivă, având la bază salamandra!! Cele două curente atât de opuse în aparentă, darwinismul si neo-creationismul, ar putea fi deci  complementare... Concilierea lor s-ar putea face plecând de la următoarele constatări: „Intelligent Design” are în vedere scopul creatiei si finalismul global al evolutiei, pe când darwinismul furnizează doar etapele realizării acestui proces evolutiv, pe portiuni mici.

Forma de fluture, aleasă parcă simbolic pentru osul sfenoid, ne aminteste că până să ajungă la zbor, fluturele a fost mai întâi o larvă. Faptul că el este ascuns în craniu, la baza creierului, ar fi semnul că zborul începe de acolo.

Teilhard de Chardin, acest reconciliator vizionar dintre stiintă si religie spunea: "For the observers of the Future, the greatest event will be the sudden appearance of a collective humane conscience and a human work to make." („Pentru observatorii Viitorului, cel mai mare eveniment va fi aparitia bruscă a unei constiinte umane colective si a lucrului omenesc care trebuie făcut”).

Cele aproximativ 6000 de graiuri pământene, sau limba omenească iesită poate din primul Cuvânt, vor fi ele oare capabile să lucreze la împlinirea profetiei lui Teilhard?