De unde vine informaţia?

„La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El, si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor.” (Evanghelia după Ioan : 1)

În numeroase cercetări ştiintifice este utilizată metoda concordanţei, după următoarea schemă.

A  B  C  A  D  E
a  b  c  a  d  e

Totuşi, această metodă, cauză-efect este una deloc sigură. Nu putem şti exact că A este cauza lui a. De asemenea poate si B să fie cauza lui a sau chiar D, în al doilea caz. A poate fi o condiţie necesară apariţiei lui a, dar nu şi suficientă.

E foarte interesant să distingem între cauzele producătoare ale unui fenomen şi cauzele ce-l menţin. Din schema

A  B  C  A  B
a  b  c  a  b

nu putem spune că c este efectul lui C. Însă, dispariţia lui C poate duce la dispariţia lui c, dar asta nu înseamnă că simpla prezenţă a lui C duce la apariţia lui c.

Acest procedeu logic se aplică şi astăzi în biologie. Modificarea unor gene a dus la dispariţia unor organe. Dar asta nu înseamnă că simpla prezenţă a genelor ar fi suficientă pentru construcţia organelor.

Adevărul concluziei nu este o garanţie a adevărului premisei.

-1 = 1 (fals) (-1)*(-1) = 1*1 => 1 = 1 (adevărat)

Teoria informaţiei şi probabilităţii sunt larg aplicate în biologie. Conform acestor teorii, s-a demonstrat că este imposibilă obţinerea întîmplătoare a unor structuri funcţionale complexe precum ochiul sau creierul. Probabilitatea macromutaţiilor genetice tinde spre zero cu cât creşte complexitatea. Unii biologi ne vorbesc despre existenţa unor ”algoritmi genetici” şi ”programe genetice”. Un algoritm genetic cere o funcţie de estimare a utilităţii (inexistentă în teoria evoluţionistă), o structură iniţială (neexplicată de evoluţionism), şi mai ales, un programator (idee total respinsă de evoluţionişti).

Rolul informaţiei genetice din ADN este sinteza proteinelor din aminoacizi. Însă, există o contradicţie între caracterul discret al informaţiei şi caracterul continuu al morfogenezei, deci ADN-ul nu conţine suficientă informaţie pentru realizarea morfogenezei. Atunci, de unde vine restul de informaţie necesară?

René Thom (renumit matematician) susţine acelaşi lucru. El spune că materia are legile ei iar forma pe ale ei. Morfogeneza nu depinde de proprietăţile substratului chimic. Thom explică morfogeneza biologică printr-un număr de structuri geometrice caracteristice. Aceste structuri geometrice vor forma una singură, logos, care va acţiona ca un spaţiu ideal ce parametrizează starea. Un exemplu elocvent ni-l poate oferi Amphioxus prin coordonarea planelor sale de diviziune. Biologia a pus deja în evidenţă aceste lucruri prin cercetări recente în structura protoplasmei vii. Moleculele integrate în biostructură au un alt comportament, chiar dacă provin din mediul extern, neviu. Atunci când moare, protoplasma vie se transformă în materie obişnuită, nevie.

Viaţa este caracterizată de prezenţa unui câmp energo-informaţional. Acest câmp persistă chiar şi după ruperea unei porţiuni dintr-o frunză, el păstrează informaţia structurată referitoare la forma frunzei. În cazul unui obiect metalic, în urma unei interacţiuni, acest câmp dispare şi informaţia se pierde.

Cum putem oare explica acţiunea benefică a plantelor medicinale asupra organismului? Nu putem vorbi despre o adaptare a plantelor la structura biochimică a omului, deoarece nu există un factor informaţional care să „înştiinţeze” plantele despre această structură.

Explicaţia devine extrem de dificilă dacă luăm în considerare dogma centrală a geneticii conform căreia informaţia genetică circulă unidirecţional de la ADN la proteine (deci ADN-ul nu poate fi informat pe această cale). Dacă se va descoperi totuşi un „sol” chimic de sens invers, va rămâne nerezolvată problema semnificaţiei. Cum „ştie” ADN-ul semnificaţia unui compus chimic şi cum a fost stabilit codul comunicaţiei? De ce usturoiul normalizează activitatea inimii, varza conţine o doză bine stabilită de vitamina K, protectoare a mucoasei gastrice, sunătoarea conţine hipericină cu proprietăţi cicatrizante şi antiseptice, teiul conţine acetilcolină care stimulează digestia?

În plante, pe lângă substanţele plastice şi cele cu rol activ există numeroase substanţe secundare cu importanţă terapeutică pentru om, sau care determină calitatea alimentară şi gustativă a diferitelor produse vegetale. Acestea se depozitează în „rezervoare” speciale. Unele nu sunt recuperate de către plante, deci nu pot fi considerate în mod absolut ca rezerve nutritive. Astfel, este foarte puţin probabil ca o simplă întâmplare să conducă la o utilizare biochimică optimă de către om.

Maimuţe otrăvite cu arsen, pe o plantaţie din Indonezia, au căutat şi au găsit plante antidot. Lupi muşcaţi de şarpele cu clopoţei caută şi mănâncă rădăcina unei plante (rădăcina şarpelui) ce conţine antidotul, scăpând astfel de moarte. De unde ştiu aceste animale cum să acţioneze în cazuri excepţionale sau chiar unice? Cum se explică existenţa acestor plante cu antidot?

Albinele construiesc faguri de ceară. Privit din faţă, fagurele este alcătuit din celule hexagonale. De ce folosesc albinele hexagoane regulate? Trebuie mai întâi să ne gândim la rolul celulelor:

• Să adăpostească larvele de albine
• Să aibă un perimetru minim, pentru economia de ceară
• Să nu se suprapună
• Să nu lase spaţii neutilizate

Figurile geometrice necesare pentru acoperirea planului fără suprapunere ar fi pătratul, triunghiul echilateral şi hexagoanele regulate. După nişte calcule matematice, forma cea mai convenabila este hexagonul. De unde are albina o informaţie atât de precisă, care necesită, totuşi, calcule complicate?

O mişcare mecanică banală poate da naştere numai unor aglomerări de mase – dune de nisip, sedimente de straturi, blocuri de stânci sau conglomerate de metale, însă nicicând unui organism viabil. Nu s-a clădit niciodată o casă din bârnele şi pietrele adunate de furtună, cum s-ar fi putut alcătui universul din simpla aglomerare de atomi?

Rămâne dar, ca singură posibilă, unică sursă a informaţiei care lipseşte din atâtea lucruri - existenţa unui Dumnezeu creator şi organizator al lumii.

Bibliografie:
Ion Vladuca, Elemente de apologetica ortodoxa