Evoluţionismul - rod al imaginaţiei. Partea a V-a. Falsii prooroci

Dobzhansky citează cu deplină aprobare următoarea afirmaţie a lui Teilhard de Chardin despre ce anume este evoluţia:

"Este oare evoluţia o teorie, un sistem sau o ipoteză ? Ea este mult mai mult - este un postulat general, dinaintea căruia toate teoriile, toate ipotezele, toate sistemele trebuie să se încline de aici înainte, şi căruia trebuie să i se conformeze spre a putea fi luate în considerare şi a fi veridice. Evoluţia e o lumină care luminează toate faptele, o traiectorie pe care toate liniile de gîndire trebuie s-o urmeze. Iată ce este evolutia." [Th. Dobzhansky, "Evolution: God's Method of Creation" ]

Adică, în gîndirea lui Teilhard - pe care o urmează o mulţime de oameni, fie că sunt creştini, atei sau orice altceva - evoluţia devine un fel de nouă revelaţie universală pentru omenire. Deci totul trebuie înţeles în termenii evoluţiei, inclusiv religia.

Scrierile lui Teilhard de Chardin sunt atît de înţesate de propriul jargon, încît este uşor să-l respingi - ori să-l accepţi - fără să pricepi cu totul semnificaţia gîndirii sale. Dar, mai presus de toate, trebuie înţeles ce anume i-a inspirat gîndirea, căci tocmai această inspiraţie de temelie şi concepţie despre lume a pus stăpînire pe fantezia intelectualului modern, deopotrivă "creştin" şi ateu, în ciuda dificultăţii limbajului.

Ceea ce l-a inspirat pe Teilhard de Chardin şi îi inspiră pe adepţii săi este o anume concepţie unitară asupra realităţii, o îmbinare a lui Dumnezeu şi a lumii, a spiritualului şi secularului, într-un singur proces armonios şi atotcuprinzător care nu numai că poate fi perceput de intelectualul modern, ci poate fi simţit de sufletul sensibil aflat în strînsă legătură cu spiritul vieţii moderne; într-adevăr, pasul următor al procesului poate fi anticipat de "omul modern", şi tocmai de aceea este aşa de iute acceptat Teilhard de Chardin ca "proroc", chiar de către oameni ce nu cred în Dumnezeu: el vesteşte, într-un chip foarte "mistic", viitorul la care speră orice gînditor de astăzi (în afară de creştinii ortodocşi conştienţi).

Există două laturi ale gîndirii unitare a lui Teilhard de Chardin: cea lumească (prin care-i atrage şi-i păstrează chiar pe ateii totali precum Julian Huxley), şi cea spirituală (prin care-i atrage pe "creştini" şi le dă o "religie" celor necredincioşi).

Fragment din corespondenta P. Serafim Rose cu un preopinent evoluţionist, dr. Kalomiros

As vrea acum să vă pun o întrebare ştiinţifică cu totul elementară: care este dovada în favoarea "evoluţiei omului" ? Nici asupra acestei chestiuni nu pot intra în amănunte în prezenta scrisoare, ci o voi discuta pe scurt. Dacă doriţi, vă pot scrie mai amănunţit ceva mai tîrziu.

Dovezile fosile în favoarea "evoluţiei omului" constau în: Omul de Neanderthal (mai multe exemplare); Omul de Pekin (cîteva cranii); "oamenii" aşa-zişi de Java, Heidelberg, Piltdown (pînă acum douăzeci de ani), şi recentele descoperiri din Africa: toate extrem de fragmentare; de asemenea, încă vreo cîteva fragmente. Totalitatea dovezilor fosile ale "evoluţiei omului" încap într-o ladă de mărimea unui sicriu, provenind din părţi mult îndepărtate ale pămîntului, fără vreo indicaţie demnă de crezare a unei vîrste măcar relative (cu-atît mai puţin "absolute"), şi fără nici o urmă de indicaţie asupra felului cum aceşti "oameni" diferiţi se leagă unul de altul, fie prin descendenţă, fie prin înrudire.

Mai mult, în urmă cu douăzeci de ani s-a descoperit că unul dintre aceşti "strămoşi evolutivi ai omului", "omul de Piltdown", era o fraudă deliberată. Este interesant că unul dintre "descoperitorii" "omului" de Piltdown era Teilhard de Chardin - lucru pe care nu-l veţi găsi în majoritatea manualelor ori biografiilor sale. El a "descoperit" caninul acestei creaturi măsluite - dinte care fu sese deja vopsit cu intenţia de a înşela asupra vîrstei sale atunci cînd l-a descoperit! Nu am dovezi spre a spune că Teilhard de Chardin a participat în mod conştient la fraudă; cred că e mai plauzibil să fi fost o victimă a adevăratului autor al fraudei, fiind aşa de dornic să găsească dovezi în favoarea "evoluţiei omului", în care credea mai dinainte, încît nici nu a mai dat atenţie dificultăţilor anatomice pe care acest "om" grosolan măsluit le prezenta pentru orice observator obiectiv. Şi totuşi în manualele evoluţioniste tipărite înainte de descoperirea fraudei, Omul de Piltdown era acceptat ca un strămoş evolutiv al omului fără discuţie; "craniul" său este chiar desenat (deşi se descoperiseră doar fragmente ale unui craniu); şi se afirma cu încredere că "el combină caracteristicile umane cu altele mult mai înapoiate" (Tracy I. Storer, Zoologie generală, 1951). Era, desigur, exact acea "verigă lipsă" necesară dintre om şi mai mută; iată de ce frauda de la Piltdown a fost alcătuită tocmai ca un amestec de oase de om şi de maimuţă.

Ceva mai tîrziu, acelaşi Teilhard de Chardin a participat la descoperirea şi mai ales la "interpretarea" "Omului de Pekin". Mulţumită "interpretării" sale (căci avea deja reputaţia de a fi unul dintre principalii paleontologi ai lumii), "Omul de Pekin" a intrat şi el în manualele evoluţioniste ca strămoş al omului...

Teilhard de Chardin a fost legat şi de descoperirea şi mai ales de interpretarea unora dintre rămăşitele "Omului de Java", care sunt fragmentare. În fapt, oriunde se ducea, descoperea "dovezi" ce se potriveau exact cu aşteptările sale - anume, că omul a "evoluat" din creaturi de tipul maimuţelor.

Dacă veţi cerceta în mod obiectiv toate dovezile fosile în favoarea "evoluţiei omului", cred că veţi descoperi că nu există nici o dovadă hotărîtoare sau cît de cît rezonabilă în favoarea ei. O anumită probă e socotită a fi dovadă în favoarea evoluţiei umane fiindcă oamenii doresc să creadă acest lucru; ei cred într-o filosofie care cere ca omul să fi evoluat din creaturi asemenea maimuţelor. Omul de Neanderthal este pur şi simplu Homo sapiens, nedeosebindu-se de oamenii moderni mai mult decît se deosebesc aceştia între ei, fiind o varietate înăuntrul unui fel anume sau al unei specii. [Mulţi evoluţionişti au ajuns la concluzia că Homo erectus aparţine şi el de specia Homo sapiens. De pildă, William S. Laughlin (Universitatea Connecticut), studiind pe eschimoşi şi aleuţi, a observat multe asemănări între aceste populaţii şi oamenii de tip Homo erectus (Sinanthropus) din Asia. El îşi încheie studiul astfel: "Cînd descoperim că deosebiri semnificative s-au dezvoltat într-o scurtă perioadă de timp între populaţii strîns înrudite şi apropiate, precum cele din Alaska şi Groenlanda, şi cînd luăm în considerare marile deosebiri ce exista între grupuri îndepărtate precum eschimoşii şi aborigenii, despre care se ştie că aparţin aceleiaşi specii de Homo sapiens, pare justificat să concluzionăm că Sinanthropus aparţine de aceeaşi specie atît de diversă." (Science 142, 8 Noiembrie 1963, p. 644). (n. ed.)] Vă rog să observaţi că ilustraţiile cu omul de Neanderthal din manualele evoluţioniste sunt invenţia artiştilor cu idei preconcepute despre cum trebuie să fi arătat "omul primitiv", întemeiate pe filosofia evoluţionistă!

Cred că am spus destul, nu spre a arăta că pot dezminţi "evoluţia omului" (căci cine poate dovedi sau dezminţi ceva cu probe atît de fragmentare ?!), ci spre a indica doar că trebuie să fim foarte critici în ce priveşte interpretarea părtinitoare a unor probe aşa de precare. Să-i lăsăm pe păgînii noştri moderni şi pe filosofii lor să se agite la descoperirea fiecărui nou craniu, os sau chiar a unui singur dinte, despre care ziarele titrează: "Descoperirea unui nou strămoş al omului". Aceasta nu tine nici măcar de domeniul cunoaşterii deşarte, ci de domeniul basmelor moderne, al înţelepciunii care, cu adevărat, s-a făcut uimitor de nebunească.

Evoluţia este exact opusul creştinismului

Întreaga filosofie evoluţionistă ce-i prinde astăzi pe oameni îi face să creadă, adesea inconştient, într-o concepţie despre creaţie şi viată ce este exact opusul învăţăturii creştine: simplul devine complex, sălbăticia "evoluează" spre civilizaţie, nedesăvîrşitul face să apară desăvîrşirea, "progresul" etc. În concepţia Ortodoxiei, ceea ce este desăvîrşit cade în nedesăvîrşire (Raiul, în lumea căzută; şi chiar istoric, Sfinţii Părinţi observă căderea omenirii în general, pînă la venirea lui Hristos - cf. Sfîntul Simeon Noul Teolog şi Sfîntul Grigorie al Nyssei), iar omul din zilele de pe urmă va fi mult mai jos duhovniceşte decît în Biserica primară (cf. prorocia Sfîntului. Nil Izvorîtorul de Mir şi a Sfîntului Nifon al Constantiei); nestricăciunea şi nemurirea preced stricăciunea şi moartea. [Sf. Nil Izvorîtorul de Mir (+1651), arătîndu-se după moarte călugărului căzut Theofan din Muntele Athos, în anul 1817, a prorocit despre starea omenirii în vremurile din urmă: "Lumea din vremea aceea se va schimba şi se va face de nerecunoscut. Cînd se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va întuneca mintea omului din vremea aceea de patimile cele trupeşti ale curviei şi foarte mult se va înmulţi necredinţa şi fărădelegea. Atunci lumea va deveni de nerecunoscut, schimbîndu-se fetele oamenilor, şi nu vei mai cunoaşte feţele bărbaţilor de ale femeilor pentru neruşinata îmbrăcăminte şi a părului din cap. Oamenii din vremea aceea se vor purta fără cuviinţă, fiind sălbătici şi cruzi ca nişte fiare, din cauza ispitelor lui Antihrist. Nu vor da respect părinţilor şi celor mai bătrîni, dragostea va pieri. [...] Atunci vor schimba obiceiurile şi predania creştinilor şi a Bisericii. Cuviinţa şi curăţia vor pieri de la oameni şi va stăpîni fărădelegea. Minciuna şi iubirea de arginti va ajunge la cele mai mari trepte. (...) Curviile, preacurviile, sodomiile, hoţiile, omorurile vor fi pe toate drumurile in vremea aceea. (...) Bisericile lui Dumnezeu se vor lipsi de preoţi credincioşi şi evlavioşi." Vezi de asemenea prorociile Sfîntului Nil despre decăderea vieţii monahale ortodoxe în The Orthodox Word, nr. 21 (1968), pp. 143-49. Prorocia Sfîntului Nifon, Episcopul Constantiei Ciprului (sec. al IV-lea), spune astfel: "Pînă la sfîrşitul veacului acestuia nu vor lipsi nici prorocii Domnului Dumnezeu, şi nici slugile diavolului. Dar in vremurile din urmă, cei ce vor sluji cu adevărat lui Dumnezeu vor reuşi să se tăinuiască de oameni şi nu vor făptui printre ei semne şi minuni, ca în timpurile noastre, ci vor merge pe calea faptelor şi a smereniei, iar în împărăţia Cerească vor fi mai mari decît Parinţii ce s-au proslăvit prin semne. Căci în acea vreme nimeni nu va face minuni în fata oamenilor, care să-i aprindă, insuflîndu-le dorinţa nevoinţelor ascetice. (...) Mulţi, aflîndu-se în neştiinţă, vor cădea in prăpastie, abătîndu-se întru lăţimea căii largi şi întinse" (citată in Serafim Rose, Ortodoxia şi religia viitorului, Mănăstirea Slătioara, 1996,p. 195). ]

Desăvîrşirea şi nemurirea veacului viitor (cerul) nu sunt o dezvoltare sau o "evoluţie" din lumea prezentă (cum ar zice Teilhard de Chardin; de fapt, hiliasmul este o consecinţă aproape inevitabilă a evoluţiei), ci o preschimbarea ei din temelii.

Scopul principal al "filosofiei evoluţioniste" este răsturnarea perspectivei creştine, întemeiate pe Dumnezeu Care face totul precum voieşte El, punînd în locul ei ceva mai "pe înţelesul" omului căzut - raţionalism, umanism. Iată de ce "evoluţia" a fost dezvoltată treptat de filosofia modernă agnostică, atee şi deistă, înainte de a se găsi măcar o dovadă "ştiinţifică". Perspectiva creştin-ortodoxă (Raiul, scurtimea [timpului acordat] lumii acesteia etc.) este o perspectivă cu totul nouă pentru cei prostiţi de moderna filosofie "luministă", al cărei produs-cheie este evoluţia.