Dezbaterea \'Teoria evoluţiei şi religia\'

În ziua de marţi, 16 martie 2010, începând cu ora 16.00, va avea loc la sediul din Bucureşti al Institutului Cultural Român o dezbatere iniţiată de British Council pe tema “Teoria evoluţiei şi religia: coexistenţă sau conflict?” Vor încerca să răspundă la această întrebare şi la altele care rezultă din ea John Hedley Brooke (Oxford), Mircea Flonta (Bucureşti), Octavian Popescu (Cluj-Napoca), Radu Preda (Cluj-Napoca) şi Constantin Necula (Sibiu). Moderatorul evenimentului este realizatorul TV Cristian Tabără. Vezi pagina specială dedicată evenimentului.

Notă asupra problemei, exprimată de lector univ. dr. Radu Preda de la Facultatea de Teologie ortodoxă Cluj-Napoca, director fondator al Institutului Român de Studii Interortodoxe, Interconfesionale şi Interreligioase (INTER) - cf. paginii www.teologia-sociala.ro:

Recent încheiatul an Darwin a oferit una dintre acele rare ocazii de a reveni asupra bazelor ideologice ale modernităţii europene. Or, una dintre cele mai consistente şi constante trăsături ale europeanului modern este credinţa în ştiinţă, transferul de la religie la ştiinţă al capacităţii de a explica sensurile existenţei. Cum miezul proiectului iluminist rezidă în acest efort de emancipare de sub tutela eclesială, Darwin oferă practic fundamentul ştiinţific al “dezvrăjirii” lumii, argumentul ieşirii dintr-o Weltanschauung considerată între timp depăşită. Chiar dacă autorul britanic lansează doar o ipoteză, discuţia academică pe temă precedând-o şi cu atât mai mult urmând-o, cartea sa din 1859 despre orginea speciilor va fi repede transformată în “Biblia” noului mod de a vedea lumea. Conflictul dintre evoluţionism şi creaţionism va lua formele unui adevărat război inter-religios, dogmatismul şi simplismul fiind prezente de ambele părţi. Dincolo de această polarizare, teza lui Darwin va avea şi o influenţă politică nemijlocită. Contemporanii săi şi, pentru o lungă perioadă, concetăţenii săi exilaţi Marx şi Engels vor fi încântaţi de aceste argumente evoluţioniste pe care le vor pune în slujba ideii lor de selecţie naturală socială, victoria proletariatului reprezentând astfel punctul maxim de dezvoltare a umanităţii. Mai mult decât atât, darwinismul social va hrăni convingerea, concretizată ulterior în lagărele sovietice şi în teoria nazistă a rasei pure, că printr-o educaţie severă, prin influenţare directă şi fără menajamente a evoluţiei persoanei, prin selecţie şi natalitate controlată, este cu adevărat posibilă apariţia “omului arian” sau a “omului nou”. Darwinismul este, fără voia sa, ingredient esenţial al totalitarismului secolului XX.

Acum, la două decenii de la căderea comunismului, confruntaţi cu noile provocări ale biotehnologiei şi depăşind în bună parte vechea dihotomie dintre religie şi ştiinţă, se pune iarăşi întrebarea cum pot fi (re)aduse în dialog argumentele de tip valoric şi cele experimentale, convingerile cu certitudinile. Şansele unui dialog autentic dintre religie (care nu mai este sinonimă obscurantismului) şi ştiinţă (care nu se mai reduce la scientism) nu sunt deloc neglijabile, nevoia investirii ştiinţei cu un sens etic, de extracţie inclusiv teologică, provocând deja multe schimburi fertile de idei.