Pagina principală
Despre creaționism
Întrebări frecvente
Realizatori
Participă!
Newsletter
Contact
Creationism.info.ro

"Doctrina lui Darwin nu este altceva decât o țesatură de erori de logică"
(Prof. Nicolae Paulescu)
 

 Recenzie de carte: Dennis Sewell – Cum ideile lui Darwin au schimbat politica

Publicat la: 2009-11-22 în categoria Educatie    |    Autor: Creationism.info.ro

Dennis Sewell – Cum ideile lui Darwin au schimbat politica

cum ideile lui darwin au schimbat politicaCând asasinul-elev Eric Harris a intrat în Liceul Columbine în dimineața lui 20 aprilie 1999, el purta un tricou cu inscripția “Natural Selection” („Selecție naturală”). Un alt criminal tânăr, finlandezul Pekka-Eric Auvinen, scria, înainte să ucidă 8 oameni în liceul în care învăța, în noiembrie 2007, că “proștii se reproduc mai repede decât oamenii inteligenți”. “Moartea, uciderea nu sunt tragedii,” continua el, “se întâmplă în natură tot timpul.” Userul sub care Auvinen posta pe YouTube era “NaturalSelector89” și ambii tineri erau adepți ai „darwinismului social”, folosind această teorie revoluționară pentru a-și justifica atrocitățile.

În această mini-istorie polemică a abuzului politic de darwinism, intitulată „Cum ideile lui Darwin au schimbat politica”, autorul britanic Dennis Sewell arată cum cei doi tineri criminali se înscriu într-o lungă tradiție care cuprinde de la sterilizare forțată la asasinate în masă.

Darwinismul social, în vogă astăzi, s-a dezvoltat ca răspuns la teoria lui Darwin. Când a fost aplicată nu studiului naturii, ci societății umane, darwinismul/evoluționismul a condus la respingerea încă și mai accentuată a celor săraci, slabi, retardați mintal, neproductivi, bolnavi în fază terminală întrucât, nu-i așa, e vorba despre „selecția naturală”. Indirect, Darwin a fost, consideră Sewell, fondatorul mișcării eugeniste care i-a inspirat pe naziști și care, iată, revine în zilele noastre.

Deși Darwin era un om înclinat către modestie și gentilețe, primii adepți ai teoriei sale nu i-au semănat. În Marea Britanie, Herbert Spencer, prieten al lui Charles Darwin și cel care a consacrat termenul „supraviețuirea celui puternic”, argumenta vocal împotriva ajutorului de stat pentru săraci. Dacă oamenii „sunt suficient de competenți pentru a trăi, vor trai”, scria el; dacă nu, „mor, și așa este cel mai bine”. Așa cum chiar Darwin observa, „cu excepția omului însuși, cu greu mai găsești o specie atât de ignorantă încât să permită celor mai rele exemplare să se înmulțească”.

Fabianiștii, socialiștii și toate tipurile de intervenționiști s-au înrolat entuziast la această cauză. H.G. Wells se plângea că „nu putem asigura liniștea socială și pacea mondială pe care suntem deciși să le avem, cu hoarde de cetățeni inferiori”. În America, susținătorii acestor idei au plătit oameni fără adăpost să se plimbe având agățat de gât panouri-sandwich cu inscripția „Sunt o povară pentru mine însumi. Ar trebui să mi se îngăduie să mă înmulțesc?”

Cartea lui Sewell stârnește desigur și interesul susținătorilor pro-life (anti-avort). În întreaga lume, legalizarea avortului, care a venit sub masca unui „răspuns plin de compasiune” la așa-zisa „creștere a mortalității materne din cauza avorturilor ilegale”, a dus la distrugerea a zeci de milioane din cei mai vulnerabili membri ai societății noastre - copiii nenăscuți. Screening-ul prenatal este o aprobare tacită, din partea științei medicale, a „pedepsei cu moartea” aplicate copiilor care suferă de Sindrom Down. Legile asociate „drepturilor reproductive”, precum cele referitoare la fertilizarea umană și embriologie sunt de asemenea un pas înainte al darwinismului social, în măsura în care comunitatea științifică începe să recolteze selectiv gene „puternice” pentru a crea o ipotetică rasă de supraoameni. Apoi, eutanasia, tendință din ce în ce mai manifestă în lumea „civilizată” și care marchează de asemenea eșecul unei rezolvări pline de compasiune și omenie a situației bolnavilor terminal, considerați o povară pentru societate.

Cartea lui Dennis Sewell este o analiză amară și realistă a efectelor darwinismului asupra politicii și societății. Recenzia pe larg a acestei lucrări provocatoare, tulburătoare, poate fi citită în cotidianul britanic The Times.

Dennis Sewell - The Political Gene: How Darwin's Ideas Changed Politics
Apărut noiembrie 2009
Editor: Picador Publishing, Great Britain
320 pag.
Pentru procurarea cărții clic aici


Înapoi la arhivă    |    « Înapoi la categoria Educatie     |    « Vezi toate articolele scrise de Creationism.info.ro

 • Pagina principală
 • Despre creaționism
 • Întrebări frecvente
 • Realizatori
 • Participă!
 • Condiții de utilizare
 • NEWSLETTER
 • Contact
 Resurse
 • Cărți
 • Legături
 Categorii de articole
 • Istorie
 • Educatie
 • Multimedia
 • Știri
 • Opinii
 • Știință
 • Teologie
 • Minuni "naturale"
 • Falsuri
 • Anunțuri
  
 • Arhivă
Crestinism Ortodox.ru. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet
Licența Creative Commons
Pagina principală | Despre creaționism | Întrebări frecvente | Realizatori | Participă! | Condiții de utilizare | Newsletter | ContactGăzduit de Bogdan I. Stanciu