Consiliul Europei se lupta cu Adevarul

În data de 4 octombrie 2007, Consiliul Europei a dat o rezoluţie intitulată Pericolele creaţionismului în educaţie [1]. Iată textul acestei rezoluţii (nr. 1580/2007[2]) şi câteva comentarii pe marginea ei:

1. Scopul acestei rezoluţii nu este de a pune sub semnul întrebării o credinţă sau de a lupta împotriva ei – un astfel de lucru nu este îngăduit de dreptul la libertatea de credinţă. Scopul ei este de a avertiza împotriva unor anumite tendinţe de a prezenta o credinţă drept ştiinţă. Nu este vorba de un antagonism. Ştiinţa şi credinţa trebuie să poată coexista. Nu este vorba de punerea în contradicţie a credinţei şi ştiinţei, ci de necesitatea de a împiedica credinţa să se opună ştiinţei.

Deşi aparent acest paragraf pare imparţial, arătând că nu este vorba de un antagonism între ştiinţă şi credinţă, practic se urmăreşte ca elevul să accepte simultan datele ştiinţei evoluţioniste cu ale credinţei, ca şi cum datele ştiinţei evoluţioniste ar fi incontestabile. (Despre acest antagonism va vorbi mai clar punctul 8 al aceste rezoluţii.) Practic, copilul trebuie să creadă în evoluţia speciilor prin selecţia naturală, şi în timp e liber să accepte, ca o învăţătură religioasă, faptul că omul e făcut de Dumnezeu. Într-adevăr, între ştiinţa obiectivă şi credinţă nu pot apărea contraziceri, întrucât ştiinţa e lăsată de Dumnezeu pentru ca omul să cunoască lumea în care trăieşte. Contradicţiile apar strict între credinţă şi dogmele mincinoase ale evoluţionismului. E adevărat, faptul de a prezenta o credinţă drept ştiinţă e un risc. Dar riscul e la fel de mare atunci când prezinţi o pseudo-ştiinţă – în cazul de faţă evoluţionismul – drept ştiinţă. Cercetările oamenilor de ştiinţă anti-evoluţionişti nu au ca bază cunoştinţele religioase, ci pe cele strict ştiinţifice. Faptul că există oameni de ştiinţă anti-evoluţionişti care combat argumentele evoluţioniştilor strict cu argumente religioase lasă loc liber interpretărilor, dând impresia că evoluţionismul nu poate fi combătut strict cu argumente ştiinţifice.

2. Pentru unii oameni, Creaţia, înţeleasă ca o convingere religioasă, dă vieţii un înţeles. Cu toate acestea, Adunarea Parlamentară este îngrijorată de posibilele efecte negative ale răspândirii ideilor creaţioniste în cadrul sistemelor noastre educaţionale şi de urmările asupra democraţiilor noastre. Dacă nu avem grijă, creaţionismul ar putea deveni o ameninţare a drepturilor omului, care sunt o preocupare esenţială a Consiliului Europei.

Aici este de fapt cheia rezoluţiei 1580: dacă sistemul de învăţământ ar accepta faptul că teoria evoluţionistă are puncte slabe, ar fi nevoie să se prezinte şi alternativa creaţionistă. Această alternativă implică faptul că, dacă omul e făcut de Dumnezeu, atunci trebuie să asculte de poruncile Sale, trebuie să păstreze o anumită conduită morală. Creaţionismul devine ameninţare pentru Drepturile Omului întrucât presupune existenţa unui factor moral suprem la care să se raporteze Drepturile Omului. Numai că, în loc să accepte posibilitatea existenţei acestui factor moral – Dumnezeu – Adunarea Parlamentară europeană preferă să instituie dictatura pseudo-ştiinţei evoluţioniste, ignorând studiile ştiinţifice ale diverşilor savanţi care contestă evoluţionismul.

3. Creaţionismul, apărut din negarea evoluţiei speciilor prin selecţie naturală, a fost mult timp un fenomen aproape în întregime american. Astăzi, ideile creaţioniste caută să pătrundă în Europa, iar răspândirea lor afectează câteva dintre statele membre ale Consiliului Europei.

(Vom folosi termenul de creaţionism potrivit acestei definiţii – de negare a evoluţiei speciilor. Considerăm însă că ar fi mai potrivit termenul de anti-evoluţionism, întrucât cel de creaţionism poate implica folosirea unor cunoştinţe religioase – astfel ar depăşi caracterul strict ştiinţific.) Prin acest paragraf se încearcă prezentarea creaţionismului ca un parazit care încearcă să se infiltreze în trupul sănătos al Europei. Imediat după apariţia evoluţionismului au apărut oameni de ştiinţă care l-au contestat (în România unul dintre cei mai cunoscuţi fiind doctorul Nicolae Constantin Paulescu, descoperitorul insulinei). Faptul că în a doua jumătate a secolului trecut în Europa vocile oamenilor de ştiinţă anti-evoluţionişti nu s-au făcut auzite la fel de puternic precum cele ale celor din America s-a datorat tocmai unei campanii susţinute de impunere a creaţionismului. În ţara noastră regimul comunist a luptat din răsputeri să reducă la tăcere orice luare de poziţie care combătea evoluţionismul. Se poate observa uşor o similitudine între campaniile evoluţioniste promovate de către comunişti şi cea pe care o promovează astăzi Consiliul Europei. Dar chiar şi dacă teoria creaţionistă s-ar fi dezvoltat o vreme exclusiv în spaţiul american, acesta nu e un motiv pentru a nu putea fi cercetată în şcolile europene. Pe noi nu ne interesează în ce parte a lumii s-a făcut o descoperire sau alta, ci ne interesează în ce măsură o putem folosi sau nu. Această prezentare în opoziţie a cercetărilor americane şi a celor europene nu este altceva decât extinderea xenofobiei, fenomen pe care atât Consiliul Europei cât şi Uniunea Europeană pretind că îl resping.

4. Ţinta principală a creaţioniştilor de astăzi, dintre care o mare parte sunt creştini sau musulmani, este educaţia. Creaţioniştii sunt decişi să se asigure că ideile lor sunt incluse în programa ştiinţifică a şcolilor. Creaţionismul nu poate, însă, susţine pretenţia de a fi o disciplină ştiinţifică.

Există aici câteva nuanţe. Dacă prin creaţionism înţelegem strict antievoluţionismul, atunci nu există nici un motiv pentru a nu fi inclus în programa ştiinţifică a şcolilor. Din moment ce există multe puncte slabe ale argumentării evoluţioniste, e normal ca ele să fie cercetate ca atare în şcoli. Din moment ce oamenii de ştiinţă creaţionişti au pus în evidenţă aceste puncte slabe, în numele cunoaşterii ştiinţifice şi a dreptului omului la informare e normal ca învăţământul să accepte critica evoluţionismului. Din punct de vedere ştiinţific se poate arăta doar că teoria evoluţionistă nu rezistă unei critici serioase. Din punct de vedere ştiinţific nu se poate demonstra că omul este făcut de Dumnezeu. Faptul că există oameni de ştiinţă creaţionişti care consideră în mod greşit că prin combaterea evoluţionismului se demonstrează existenţa lui Dumnezeu care a creat lumea şi omul nu trebuie să implice ignorarea dovezilor anti-evoluţioniste ale acestora.

5. Creaţioniştii pun sub semnul întrebării caracterul ştiinţific al anumitor domenii de cunoaştere şi susţin că teoria evoluţiei este doar o interpretare printre altele. Ei îi acuză pe oamenii de ştiinţă că nu aduc suficiente dovezi în sprijinul teoriei evoluţioniste ca fiind validă ştiinţific. Pe de altă parte, creaţioniştii îşi apără propriile afirmaţii ca fiind ştiinţifice. Nici unul dintre aceste lucruri nu rezistă în faţa unei analize obiective.

Acest paragraf îi manipulează pur şi simplu pe oamenii care nu sunt interesaţi de disputa evoluţionism- creaţionism. Mulţi oameni se mulţumesc cu un nivel de informare superficial şi au încredere în forurile superioare. Adică gândesc aşa: „Dacă în Consiliul Europei s-a hotărât că afirmaţiile anti-evoluţionistei nu rezistă în faţa unei analize obiective, înseamnă că aşa e. Nu merită să aprofundez lucrurile.” Manipularea de acest tip este susţinută foarte puternic pe canalele mediatice, astfel încât omul contemporan necredincios va vedea în prezentarea teoriei anti-evoluţioniste doar un argument în plus pentru faptul că Dumnezeu nu există - pentru că dacă ar exista nu ar avea nevoie de minciuni ca anti-evoluţionismul.

6. Observăm o creştere a modurilor de gândire care contestă cunoaşterea stabilită despre natură, evoluţie, originea şi locul nostru în univers.

În loc să fie imparţial, şi să susţină studii ştiinţifice care să analizeze obiectiv ideile anti-evoluţioniste, Consiliul Europei preferă să considere anti-evoluţionismul ca pe o sectă pseudo-ştiinţifică, ca pe un pericol cu care trebuie luptat. Afirmaţia aceasta ar fi trebuit să îi pună pe gânduri pe evoluţionişti: dacă adevărul e de partea lor, atunci de ce creşte totuşi numărul celor care contestă evoluţionismul?

7. Există un risc real ca în minţile copiilor noştri să se introducă o confuzie gravă între ceea ce ţine de convingeri, credinţe, idealuri de tot felul şi ceea ce ţine de ştiinţă. O atitudine de genul „toate sunt la fel” poate părea atrăgătoare şi tolerantă, dar este de fapt primejdioasă.

Punctul acesta explică în ce sens trebuie înţese afirmaţiile de la pct. 1: Nu este vorba de un antagonism. Ştiinţa şi credinţa trebuie să poată coexista. Numai că această coexistenţă nu este deloc neutră. Se spune clar că e primejdios să dai la fel de multă importanţă evoluţionismului şi creaţionismului, ceea ce implică favorizarea evoluţionismului şi defavorizarea atitudinii bazate pe cunoştinţele religioase. Acest punct, deşi aparent se află în armonie cu punctul 1, (al cărui rost a fost doar de a-i manipula pe cititori, lăsându-le o primă impresie favorabilă asupra rezoluţiei), de fapt îl contrazice.

8. Creaţionismul are multe aspecte contradictorii. Conceptul de „intelligent design”, care este cea mai recentă şi mai rafinată versiune a creaţionismului, nu contestă un anumit grad de evoluţie. Totuşi, intelligent design, prezentată într-un mod mai subtil, caută să se înfăţişeze ca o abordare ştiinţifică, şi în acest lucru constă primejdia.

Invocând faptul că cea mai recentă şi mai rafinată versiune a creaţionismului nu contestă un anumit grad de evoluţie se inoculează ideea că cercetările anti-evoluţioniste trebuie să accepte, încet-încet, un grad de evoluţie. Trecerea de la respingerea totală a evoluţiei la acceptarea unui anumit grad de evoluţie implică lipsa argumentării anti-evoluţioniste. Au existat şi în trecut versiuni ale creaţionismului care au acceptat un grad de evoluţie. Dar ele nu au putut contesta argumentele anti-evoluţioniste.

9. Adunarea a insistat mereu asupra faptului că ştiinţa are o importanţă fundamentală. Ştiinţa a făcut posibile îmbunătăţiri considerabile în condiţiile de lucru şi de viaţă, şi este un factor însemnat în dezvoltarea economică, tehnologică şi socială. Teoria evoluţiei nu are nimic de-a face cu revelaţia dumnezeiască, ci se bazează pe fapte.

Ştiinţa este prezentată ca o valoare incontestabilă, amestecându-se însă adevărul cu minciuna. Teoria evoluţiei nu se bazează pe fapte, ci pe presupuneri, pe concluzii ale unor raţionamente care au multe verigi lipsă.

Faptul că teoria evoluţiei nu are de-a face cu revelaţia dumnezeiască, ci se bazează pe fapte, implică faptul că revelaţia dumnezeiască potrivit căreia omul e făcut de Dumnezeu (şi nu se trage din maimuţă) contrazice faptele, deci este mincinoasă. Este falsă afirmaţia potrivit căreia teoria evoluţiei nu are de-a face cu revelaţia dumnezeiască. Teoria evoluţiei contrazice flagrant revelaţia dumnezeiască.

10. Creaţionismul pretinde că se bazează pe principii ştiinţifice. În realitate, metodele folosite de creaţionişti sunt de trei feluri: afirmaţii strict dogmatice; distorsionarea unor citate ştiinţifice, ilustrate uneori cu fotografii magnifice; şi susţinerea unor oameni de ştiinţă mai mult sau mai puţin cunoscuţi, care în marea lor parte nu sunt experţi în această privinţă. În acest fel, creaţioniştii caută să atragă simpatia nespecialiştilor şi stârnesc îndoială şi confuzie în minţile acestora.

În acest paragraf sunt denigraţi oamenii de ştiinţă creaţionişti. Folosirea celor trei metode enumerate mai sus este, într-adevăr, neştiinţifică. Faptul că sunt folosite de unii creaţionişti nu implică lipsa de veridicitate a cercetărilor anti-evoluţioniste. Numai că oameni de ştiinţă creaţionişti folosesc studii şi argumente ştiinţifice serioase. Distorsionarea unor citate ştiinţifice este legată părtinitor de fotografii magnifice. Fotografiile pot fi folosite fără distorsionarea citatelor ştiinţifice. Folosirea afirmaţiilor dogmatice lipseşte din studiile serioase anti-evoluţioniste, tocmai pentru a nu se obţine efectul contrar. Cât priveşte susţinerea oamenilor de ştiinţă ne-experţi, ea este lipsită de valabilitate. Ar trebui însă ca, tot de dragul adevărului, să nu fie luate în seamă nici afirmaţiile pro-evoluţioniste ale oamenilor de ştiinţă ne-experţi. Ceea ce nu se întâmplă.

11. Evoluţia nu înseamnă doar chestiunea evoluţiei oamenilor şi a populaţiilor. Negarea ei ar putea avea urmări grave pentru dezvoltarea societăţilor noastre. Înaintarea în cercetarea medicală, pentru combaterea unor boli infecţioase precum SIDA, este imposibilă dacă se neagă fiecare principiu al evoluţiei. Nimeni nu-şi poate da seama în întregime de riscurile prezentate de declinul semnificativ al biodiversităţii şi de schimbările climatice dacă nu înţelege mecanismele evoluţiei.

Afirmaţia aceasta presupune nevoia de a accepta teoria evoluţionistă sub pretextul continuării cercetărilor medicale pentru combaterea bolilor infecţioase precum SIDA. Acceptarea faptului că evoluţionismul este greşit ar implica renunţarea la cercetările medicale. O astfel de idee, neargumentată, este contrazisă chiar de faptul că unii dintre cercetătorii implicaţi în aceste studii medicale au convingeri anti-evoluţioniste, acest lucru nefiind o piedică pentru cercetările lor.

12. Lumea noastră modernă are la bază o istorie îndelungată, din care o parte însemnată reprezintă dezvoltarea ştiinţifică şi tehnologică. Totuşi, abordarea ştiinţifică nu este încă bine înţeleasă, şi acestui fapt i se datorează dezvoltarea tuturor fundamentalismelor şi extremismelor. Respingerea în întregime a ştiinţei este, cu siguranţă, una din cele mai grave ameninţări la adresa drepturilor umane şi civice.

Faptul că respingerea în întregime a ştiinţei este o ameninţare la adresa drepturilor umane şi civice nu este contestat nici de oamenii de ştiinţă creaţionişti, nici de conducătorii religioşi ai marilor religii. Numai că oamenii de ştiinţă anti-evoluţionişti nu cer respingerea în întregime a ştiinţei, nu cer nici măcar respingerea parţială a anumitor cunoştinţe ştiinţifice, ci cer doar o evaluare obiectivă a cercetărilor ştiinţifice. Prin faptul că la acest punct este invocată dezvoltarea fundamentalismelor şi extremismelor se urmăreşte poziţionarea oamenilor nu doar de partea opusă fundamentalismelor, ci de partea evoluţionistă, ca si cum cele două poziţii ar coincide.

13. Lupta împotriva teoriei evoluţiei şi a susţinătorilor ei îşi află cel mai adesea originea în nişte forme de extremism religios aflat în strânsă legătură cu mişcările politice de extremă-dreapta. Mişcările creaţioniste deţin o putere politică reală. Esenţa problemei, după cum s-a mai arătat cu diferite prilejuri, este că unii adepţi ai creaţionismului strict caută să înlocuiască democraţia cu teocraţia.

Faptul că unii adepţi ai creaţionismului caută să înlocuiască democraţia cu teocraţia este irelevant din punct de vedere strict ştiinţific. Oamenii de ştiinţă creaţionişti nu caută schimbarea sistemului de guvernare, ci doar contestă opiniile evoluţioniste. Faptul că democraţia are criticii ei nu are legătură directă cu observaţiile ştiinţifice. Iar faptul că unele grupări politice folosesc argumentele creaţioniste pentru a-şi întări poziţiile este la fel de justificat ca faptul că alte grupări politice folosesc argumentele evoluţioniste pentru a-şi strânge adepţi. Problema nu este folosirea argumentelor ştiinţifice în planul politic, ci a manipulării ştiinţei după intereselor diferitelor curente politice. Această manipulare nu este contestată doar de oamenii de ştiinţă evoluţionişti, ci este contestată şi de către cei creaţionişti.

14. Toţi reprezentanţii la vârf ai principalelor religii monoteiste au adoptat o poziţie mult mai moderată. Papa Benedict al XVI-lea, de exemplu, ca şi predecesorul său Papa Ioan-Paul al II-lea, laudă astăzi rolul ştiinţei în evoluţia omenirii şi recunoaşte faptul că teoria evoluţiei e „mai mult decât o ipoteză”.

Este incompletă afirmaţia că reprezentanţii de vârf ai religiilor monoteiste au adoptat o poziţie mai moderată. Moderată faţă de ce? Afirmaţia papei că teoria evoluţiei este mai mult decât o ipoteză este o simplă afirmaţie, nu se bazează nici pe cercetări ştiinţifice făcute de specialiştii Vaticanului, nici pe revelaţia dumnezeiască. Orice lider religios poate face afirmaţii greşite, nimeni nu este infailibil. Dacă patriarhul ecumenic ar susţine că evoluţionismul este adevărat, acest fapt nu ar implica acceptarea acestei păreri de către Biserica Ortodoxă. Şi niciun sinod ecumenic nu ar putea hotărî că evoluţionismul este adevărat – că omul se trage din maimuţă -. Afirmaţia papei nu arată decât riscul la care se expune catolicismul când, părăsind învăţătura Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi, se lasă sedus de studiile unor oameni de ştiinţă care amestecă adevărul cu minciuna.

15. Predarea tuturor fenomenelor privind evoluţia ca o teorie ştiinţifică fundamentală este, prin urmare, crucială pentru viitorul societăţilor şi democraţiilor noastre. Din acest motiv, ea [teoria evoluţiei, n.tr.] trebuie să aibă o poziţie centrală în programele didactice, şi îndeosebi în cele ştiinţifice – atât timp cât, ca orice altă teorie, va rezista în faţa examinării ştiinţifice exhaustive. Evoluţia se găseşte pretutindeni, de la prescrierea în exces a antibioticelor, din domeniul medical, care încurajează apariţia unor bacterii rezistente [la antibiotice], până la folosirea în exces a pesticidelor, din domeniul agriculturii, care determină apariţia unor insecte mutante asupra cărora pesticidele nu mai au nici un efect.

Acest paragraf amestecă două tipuri de informaţii – cele sociale şi cele biologice. Crucial pentru viitorul societăţii trebuie să fie cercetarea obiectivă, şi nu cercetarea manipulată. Cât priveşte argumentele biologice, ele nu rezistă, întrucât crearea unor mutanţi ai unei specii nu este identică cu transformarea unei specii în alta.

16. Consiliul Europei a subliniat importanţa educaţiei culturale şi religioase. Ideile creaţioniste, ca şi orice altă poziţie teologică, ar putea fi prezentate în numele libertăţii de exprimare şi a convingerilor religioase personale ca o completare a educaţiei culturale şi religioase, însă ele nu pot pretinde respectabilitate ştiinţifică.

Din moment ce studiile ştiinţifice ale oamenilor de ştiinţă creaţionişti sunt ignorate, importanţa pe care o acordă Consiliul Europei educaţiei culturale şi religioase este discutabilă. Consiliul Europei pare a proteja educaţia culturală şi religioasă doar în măsura în care nu contrazic teoriile pseudo-ştiinţifice evoluţioniste. Dar nu numai educaţia religioasă nu e recunoscută de Consiliul Europei, nici cea culturală – câtă vreme sunt ignorate cercetări ştiinţifice anti-evoluţioniste.

17. Ştiinţa asigură o instruire de neînlocuit în rigoarea intelectuală. Ea nu caută să explice „de ce sunt lucrurile”, ci să înţeleagă modul lor de funcţionare.

Dacă ştiinţa ar rămâne în limitele sale, nu ar exista nicio tensiune cu cunoştinţele religioase. Abia atunci când ştiinţa devine dogmatică - din lipsa argumentării - apar critici.

18. Studierea influenţei crescânde a creaţioniştilor arată că argumentele purtate între creaţionişti şi evoluţionişti depăşesc cu mult nivelul unei dezbateri de idei. Dacă nu avem grijă, sub ameninţarea directă a fundamentaliştilor creaţionişti se vor găsi valorile care reprezintă însăşi esenţa Consiliului Europei. Este de datoria parlamentarilor Consiliului Europei să reacţioneze până ce nu va fi prea târziu.

Trebuie analizate cu atenţie care sunt valorile care reprezintă însăşi esenţa Consiliului Europei. Dacă pentru apărarea acestor valori trebuie ignorate datele cercetării ştiinţifice imparţiale, înseamnă că problema a fost în selecţia valorilor. Reacţia parlamentarilor ar trebui să fie nu în direcţia sufocării cercetării anti-evoluţioniste, ci în direcţia raportării reale a valorilor UE la cercetările ştiinţifice.

19. Prin urmare, Adunarea Parlamentată îndeamnă statele membre şi, mai ales, autorităţile lor educaţionale:

19.1 să apere şi să promoveze cunoaşterea ştiinţifică;

- acest deziderat este susţinut şi de către Biserică.

19.2 să accentueze predarea fundamentelor ştiinţei, istoria, epistemologia şi metodele acesteia, împreună cu predarea cunoaşterii ştiinţifice obiective;

- tocmai această obiectivitate o invocă şi oamenii de ştiinţă anti-evoluţionişti.

19.3 să facă ştiinţa mai uşor de înţeles, mai atractivă şi mai apropiată de realităţile lumii contemporane;

- acest subpunct este binevenit. Nu i se pot opune decât fanaticii religioşi care, neputând să îşi apere identitatea prin alte argumente, combat cercetarea ştiinţifică.

19.4 să se opună cu tărie predării creaţionismului ca disciplină ştiinţifică, pe picior de egalitate cu teoria evoluţiei şi, în general, prezentării ideilor creaţioniste în cadrul altor discipline decât religia;

- în acest punct Consiliul Europei îşi depăşeşte atribuţiile. Nu se poate opune predării unor informaţii ştiinţifice pe picior de egalitate cu alte informaţii care sunt contestate. Prin acest subpunct se observă clar că nu se caută ajungerea la adevăr, ci se caută impunerea unor adevăruri contestabile. Cât priveşte disciplina religie, cadrele didactice pot să le vorbească elevilor despre cercetările anti-evoluţioniste, fapt care ar întări cunoştinţele legate de revelaţia dumnezeiască. Dar faptul că se interzice ca ideile creaţioniste, mai precis cele anti-evoluţioniste (care nu implică elementul religios) să fie predate la alte discipline decât religia dovedeşte o orientare anti-ştiinţifică a forurilor care au aprobat această rezoluţie.

19.5 să promoveze predarea evoluţiei ca teorie ştiinţifică fundamentală în programele şcolare.

- evoluţionismul este deja parte a programelor şcolare; antievoluţioniştii nu se tem de expunerea evoluţionismului, cer doar dreptul de a-şi face cunoscute criticile şi observaţiile.

20. Adunarea salută faptul că 27 de academii de ştiinţe din statele membre ale Consiliului Europei au semnat, în iunie 2006, o declaraţie privind predarea evoluţionismului şi cheamă la semnarea declaraţiei academiile de ştiinţe care încă n-au făcut-o.

Faptul că un număr de academii au semnat o declaraţie privitoare la predarea evoluţionismului nu implică faptul că declaraţia respectivă este incontestabilă. De-a lungul timpului au existat multe curente ştiinţifice, care au fost susţinute de mari instituţii de învăţământ, dar care până la urmă s-au dovedit false. Dacă ar fi căutat promovarea ştiinţei, Consiliul Europei ar fi putut invita celelalte academii de ştiinţe să se pronunţe cu privire la teoria evoluţionistă. Dar, în loc să promoveze cercetarea obiectivă, Consiliul Europei cheamă celelalte academii să semneze un act fără ca acestea să îşi fi precizat acordul sau dezacordul faţă de act, sau ca şi cum acordul ar fi fost de la sine înţeles.

Rezoluţia de faţă arată, clar, că ne îndreptăm spre o nouă formă de dictatură. Tot aşa cum comunismul, sub pretextul scăpării de dictatura mentalităţii religioase „retrograde”, a impus ateismul, tot aşa astăzi, în numele apărării valorilor comune Consiliului Europei şi Uniunii Europene, se încearcă sufocarea credinţei în Dumnezeu, prin impunerea unor „dogme” ştiinţifice care trebuie acceptate fără discuţie. Creştinii trebuie să înţeleagă că Europa de astăzi nu numai că nu vrea să îşi păstreze identitatea creştină, ci luptă împotriva credinţei în Dumnezeu pe toate planurile, folosindu-se în mod special de ştiinţă. Pentru ei înşişi, creştinii nu au de ce să se teamă – ei ştiu că lumea e făcută de Dumnezeu, că omul e făcut de Dumnezeu. Dar generaţia tânără se află într-o primejdie serioasă – aceea de a i se prezenta credinţa creştină ca o poveste. Frumoasă, dar ireală. Părinţii trebuie să reuşească să trezească în copiii lor dorinţa de a rămâne tari în credinţă şi de a rezista presiunii la care sunt supuşi de sistemul de învăţământ.

În lupta actuală de impunere a evoluţionismului – insuficient argumentat ştiinţific – unii preoţi şi creştini au văzut o treaptă spre apostazia vremurilor din urmă. Şi, vrem sau nu să recunoaştem, aşa este. Trăim vremuri în care se spune binelui rău şi răului bine.

Textul de faţă îşi propune să fie un semnal de alarmă. Cei care au crezut că Uniunea Europeană este un rai pământesc care dă tuturor tot ce le trebuie se înşală. Apar din ce în ce mai multe argumente că preţul pentru intrarea în Uniunea Europeană este acela al renunţării la identitatea noastră creştină. Adică, e un preţ prea mare. E un preţ cu care mulţi dintre noi nu suntem de acord, chiar cu riscul de a fi catalogaţi drept fundamentalişti.

Respingând fanatismul, respingem însă şi dictatura evoluţionismului, dictatura apostaziei. Avem dreptul de a rămâne creştini…

Danion Vasile

NOTE:

[1] Vom pune cu caractere italice citatele din textul rezoluţiei.

[2] Dezbaterea Adunării din 4 octombrie 2007 (a 35-a sesiune) (vezi Doc. 11375 din 17 septembrie 2007, raportul Comitetului pentru Cultură, Ştiinţă şi Educaţie, raportor: D-na Brasseur). Text adoptat de Adunare pe 4 octombrie 2007 (a 35-a sesiune).

 Comentarii: