Dacă ne uităm cu atenție la o pânză de păianjen, constatăm că este alcătuită din două tipuri de fire: unele mai goase și nelipicioase, care alcătuiesc un fel de schelet al pânzei și între ele altele mai subțiri și lipicioase.
Cele două tipuri de fire au două roluri distincte: pe cele groase se deplasează păianjenul pentru a nu se prinde în propria plasă, iar cele lipicioase capturează prada.
Teoria evoluționistă susține că animalele evoluează treptat, deci cele două tipuri de fire ar fi trebuit să apară pe rând.
Numai că în cazul în care ar fi apărut mai întâi firele lipicioase, păianjenul s-ar fi prins în propria plasă, iar în cazul în care ar fi apărut mai întâi firele nelipicioase, ar fi murit de foame pentru că nu ar fi putut prinde alte insecte. În ambele cazuri, vedem că păianjenul nu ar fi putut supraviețui pentru a evolua ulterior spre alte forme.
Așadar, păianjenul trebuie să fi fost capabil de la început să secrete ambele tipuri de fire, ceea ce contrazice teoria evoluționistă și confirmă faptul că speciile au fost create de un Creator inteligent, care le-a dotat cu tot ce le era necesar pentru a trăi.
